Persoanele de peste 60 de ani cu o pierdere ușoară a auzului prezintă un risc dublu de a dezvolta demență, iar cele cu o pierdere severă - un risc de aproape cinci ori mai mare, arată un studiu australian.
Donatori din domeniul sănătății, la nivel mondial, au promis să aloce aproape 600 de milioane de dolari pentru eradicarea cancerului de col uterin, în cadrul primului forum global dedicat combaterii acestei boli.
Țara noastră va putea accesa finanțări totale în valoare de 20 de milioane de euro, puse la dispoziția țărilor membre de Comisia Europeană pentru a susține creșterea ratelor de vaccinare împotriva HPV.
Spitalul Universitar de Urgență București demarează, începând de astăzi, 1 martie, o campanie de încurajare a vaccinării împotriva HPV.
Două dintre acțiunile pe care Ministerul Sănătății le-ar putea întreprinde anul acesta în domeniul bolilor rare sunt crearea unui Registru Național de Boli rare și extinderea programului de screening la naștere pentru anumite boli.
Astăzi s-a lansat Centrul Cancerului de Prostată București. Principalul său obiectiv este de a asigura o abordare multidisciplinară în managementul pacientului cu suspiciuni de cancer de prostată.
Un program lansat la nivel global la începutul acestei luni, intitulat „Cancer & Work: Acting Together”, are ca obiectiv sprijinirea financiară, emoțională și socială a angajaților afectați de cancer și alte boli grave.
Rețele de centre pentru cancere rare, începerea testărilor genetice, implementarea obligativității Tumor Board, sunt câteva dintre noutățile anunțate la o dezbatere pe tema cancerului.
A doua zi a manifestării științifice Forum Farmacist.ro, organizată de MedicHub Media, a însumat numeroase teme extrem de interesante.
Cercetările recente au introdus două concepte inovatoare: radiomica și radiogenomica. Acestea aduc o schimbare paradigmatică în înţelegerea cancerului de prostată și deschid drumul către o nouă eră în tratamentul personalizat.
Inițiativa UMF „Iuliu Hațieganu” e derulată în parteneriat cu SCJU Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca și Novartis România.
Un eveniment și o carte despre poveștile învingătorilor de cancer sunt doar două elemente care au marcat aniversarea de zece ani a acestei asociații de pacienți din România.
În perioada 2014-2017, rata de supraviețuire la 5 ani a copiilor cu cancer din România a crescut cu aproape 5% comparativ cu intervalul 2010-2013, arată rezultatele unui raport prezentat astăzi, la București.
Un studiu recent a scos la iveală că extractul de canabis încetinește dezvoltarea celulelor canceroase în melanom.
De Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, marcată în fiecare an la 4 februarie, cei de la Statista.com au realizat un infografic cu detalii despre cele mai frecvente cancere în Statele Unite ale Americii.
Un nou test de urină ar putea fi disponibil în curând, pentru a detecta cancerul ovarian din timp - înainte ca boala să fi progresat în stadii avansate.
Institutul pentru Cancer Dana-Farber din Statele Unite va retrage cel puţin șase articole știinţifice publicate de reprezentanţi ai săi, pe fondul unei investigaţii privind inadvertenţe în datele acestor articole.
Procentul femeilor care nu au făcut niciodată screening pentru cancerul de sân este de 70 de ori mai mare în România decât în Finlanda, a anunțat preşedintele European Cancer Organisation, dr. Csaba Laszlo Degi.
Prostata are numeroase funcții. Cea mai importantă este legată de producerea lichidului seminal, o componentă a spermei.
Numărul de cazuri noi de cancer a fost în 2023 cu 21% mai mare față de 2022, în timp ce numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe